Alina Pușcău: Uneori îmi găsesc echilibrul în lucruri simple

Ador ședințele foto! Mi-au plăcut dintotdeauna. Chiar dinainte să știu că voi ajunge să defilez pentru cele mai mari case de modă. Fiecare sesiune are ceva special fiindcă oamenii cu care lucrez sunt cu adevărat remarcabili. Pentru un fotograf profesionist e important să știe că ai înțeles ce vrea să obțină, că te-ai conectat la scenariul pe care l-a creat pentru tine. Îmi place când „vorbim aceeași limbă”, dar uneori ajunge că ne înțelegem din priviri. Fiecare știe ce vrea de la celălalt.

Am lucrat cu câțiva oameni de acest gen, care încep munca dimineața devreme și o încheie doar atunci când e gata treaba. Unii vin cu cafeaua după ei, pentru că nu lasă nimic la voia întâmplării. Eu sunt la fel. Mă dau în vânt după Davidoff Café Crème Intense, o cafea care îmi răsfață, pur și simplu, simțurile și mă ajută să obțin acea dezinvoltură pe care ei o vor la mine în timpul ședințelor foto. Nici azi nu am sărit peste rutina mea zilnică. Ziua începe cum nu se poate mai bine când ne bem cafeaua împreună și vorbim despre cum se va desfășura ședința. Îmi plac fotografii care sunt buni organizatori și care își calculează extraordinar de bine pașii. Unii găsesc cadrul perfect acolo unde nu te aștepți, alții au un talent incredibil în a capta toată lumina necesară pentru a te pune în valoare. Unii nu obosesc niciodată, dar nici nu te storc de puteri. E mare lucru când sedintele foto sunt ca niște lecții de yoga predate în Central Park.

Dar de multe ori nu sunt așa. Azi „tragi” pentru X la București, pe seară primești un telefon că a doua zi, la prima oră, ai avion spre Londra pentru o campanie de Crăciun. Și, dacă nu era de ajuns, aflați că ceea ce e mai solicitant vine abia după sedinta foto: cine festive, cocktailuri pe iaht, tot felul e dineuri pompoase la care trebuie să zâmbești cuceritor de la înălțimea unor tocuri de 12. Sigur că e frumos, strălucitor, fermecător chiar, să petreci în compania acestor oameni cu ținute și preocupări alese, dar uneori vrei să găsești plăcere în lucruri ceva mai simple. Am fost la bordul multor iahturi, dar niciodată într-o mică ambarcațiune cu motor. Îmi doresc de ceva vreme să-mi bată vântul în față, cu putere, iar eu să fiu la manșă sau măcar în preajma ei. Barca să gonească pe apa molcomă și s-o despice fulgerător.

Pentru prima dată după muți ani, aleg să mă bucur de ceva simplu, care mi-a fost mereu la îndemână. Nu înțeleg de ce nu mi-am oferit această plăcere până acum. Noroc cu lacul Snagov și cluburile sale de agrement, unde poți închiria oricând o barcă cu motor. E genul de distracție la care apelezi când vrei să fii singur, să simți măreția naturii, să te bucuri de miracolul vieții în stare pură. E una dintre micile mele plăceri. Sunt sigură că și voi aveți așa ceva. Așa că vă sfătuiesc să nu vă fie teamă să alegeți lucruri mici care vă aduc satisfacții mari.









Modifică setările cookies