Nu pot să cred cât de norocoasă sunt! Tocmai am dat peste niște fotografii din perioada liceului pe care le căutam de mult. Le credeam pe veci pierdute, dar se petrec adevărate miracole atunci când tragi de tine și nu te dai bătut. Albumul ăsta, cusut cu panglică roz (cum altfel?), a fost secretul meu în anii liceului. Aici am strâns primele mărturii ale pasiunii pentru modeling, pe care am dezvoltat-o trăgând cu ochiul, în taină, la pictorialele Claudiei Schiffer și ale altor regine ale catwalk-ului.
Nicolle Stănese: De câte ori dau timpul înapoi, descopăr ceva despre mine
Tot aici am găsit vestitele poze cu colegele în fața tablei școlare, dar și primele încercări de ședințe foto în natură, cu mine înfofolită în pulover pe gât și geacă cu glugă. Grozave amintiri. Cine n-a avut așa ceva?
M-am trezit cu noaptea-n cap cu gândul la aceste fotografii și, în timp ce mă delectam cu un Espresso Intense de la Davidoff, mi-am dat seama că prin a X-a sau a XI-a proful de sport își făcuse plăcutul obicei de a ne lăsa liberi la ore, când afară era cald și bine. Băieții băteau mingea în curtea școlii, iar noi, fetele, jucam minigolf pe un teren amenajat de el în spatele sălii de sport. Zicea că sportul ăsta te ajută să-ți dezvolți tot felul de simțuri și, cel mai important, îți dă o idee despre ce înseamnă perseverența în atingerea obiectivelor pe care ți le-ai setat în viață. Cred și eu, la câtă răbdare trebuia să ai ca să bifezi tot traseul cu cel mai mic handicap posibil.
Am găsit și poze de atunci și m-am recunoscut în multe dintre ele. Cu privirea fixă, rece, spre obiectiv, cu limba încremenită a concentrare în colțul gurii și strângând prea tare crosa în palma dreaptă, fără mănușă, firește... eram o figură. Tocmai acea figură de copil care n-avea habar ce e golful - ce să mai zic de ce vrea de la viață – și gura asta generoasă de cafea mi-au făcut o poftă teribilă de șfichiuit nițel mingea de golf. Pe vremuri, cât îmi venea o poftă de ciocolată, rezistam cu stoicism tentației. Din motive doar de femei înțelese. Însă, acum simt că nimic nu mă poate opri să-mi fac o plăcere pe care n-am mai experimentat-o de multă vreme. Ce noroc avem cu amintirile noastre nemuritoare!
Cel mai apropiat teren de golf pe care-l știu, cel din satul Pianu de Jos din județul Alba, este și cel mai mare din țară. Are un traseu cu 18 cupe sau găuri, cum li se mai spune, și e frecventat de cei mai buni jucători din țară. Însă, în perioda asta sunt la București, așa că voi alege un teren de golf din apropiere. Cei care mergeți în Parcul Herăstrău, îl știți mai mult ca sigur. Chiar dacă pare din scurt, o vizită în această perioadă n-ar trebui să fie imposibil de realizat. Un jucător de ocazie ca mine, care exersează câteva lovituri cu putterul, n-ar trebui să fie o pacoste pentru cei de acolo. Da, asta vreau să fac în acest weekend și în orice weekend de acum încolo, până dă înghețul.
Vă sfătuiesc să încercați golful, dar mai mult ca orice vă încurajez să alegeți mereu ceea ce vă face plăcere. Chiar dacă alegerile vin în urma unor decizii de moment. Dintre toate ingredientele care formează rețeta fericirii, acestea sunt cele mai bune.