Acum câteva zile am visat-o pe Misty Copeland. Mă ținea strâns de mână, cum își ține o mamă fiica în prima zi de școală. Misty Copeland, celebra balerină americană, vreau să zic. Nu înțeleg de ce mi s-a arătat în somn, fiindcă nu-mi amintesc să fi avut vreo înclinație spre balet.
Mereu aleg experiențe care mă îmbogățesc spiritual
Dar nu asta este ieșit din comun, ci faptul că am visat-o și cu o seară în urmă și în seara de dinainte. De fiecare dată într-o nouă ipostază: ba era veselă, ba plângea că o dor tălpile. Apoi ridica privirea din pământ și-mi zâmbea. După care se urca pe poante și dansa cu o grație cum nu mi-a fost dat să văd vreodată. Mi-am zis că trebuie să fie un semn (deși nu cred în așa ceva), că vrea să-mi transmită ceva. Nu înțelegeam mare lucru, dar mi-am amintit de documentarul A Ballerina’s Tale care se concentrează tocmai pe cariera ei.
Încă în pijama, am deschis laptopul pe masa din bucătărie. La micul dejun, cu un croissant cu unt, dulceață de caise și o ceașcă generoasă de Davidoff Cafe Explorer’s Choice în față, asistam la nașterea unei eroine. Nu știam că are origini africane, dar se pare că, alături de capacitatea ei extraordinară de a aborda stiluri diferite, asta era una dintre cele mai apreciate calități pe care le poseda. Da, la 33 de ani devenea prima balerină afro-americană promovată ca dansatoare principală din toată istoria American Ballet Theatre. Și când te gândești că s-a apucat de balet la 13 ani... Credeam că trebuie să începi mult mai devreme dacă vrei să ajungi atât de sus.
Curios este că în secunda în care mă lăsam dominată de acest gând, sorbind din cafeaua aburindă, am realizat că vreau să fac ceva ce nu mai încercasem niciodată: să iau lecții de balet. Știu că sună ciudat să faci pe balerina la aproape 30 de ani. Știu că sunt la vârsta la care, poate, femeile se gândesc să se lase de dans, însă eu întotdeauna optez pentru experiențe care mă îmbogățesc spiritual, indiferent când le trăiesc. Nu mă tem de necunoscut, ci de faptul că o să ajung să regret că nu m-am ridicat de pe canapea când a trebuit. Iar cât privește baletul, poate că acum trebuia să o fac. Chiar dacă este infinit mai greu...
Toate astea m-au condus la concluzia că cel mai potrivit loc în care mă puteam afla acum este această școală de balet pentru adulți și copii La ora la care scriu aceste rânduri sunt la vestiar, așteptând să fiu primită de viitoarea mea instructoare. De dincolo de ușă răzbat comenzile ferme ale femeii care a fost, poate, la rândul ei o mare balerină.
Din când în când, câte o elevă de-ale sale iese din lecția de balet și mi se alătură. Au corpul transpirat din cauza efortului și gleznele umflate, dar zâmbetul nu le-a dispărut de pe fețe. Ce luptătoare! Mă bucur că sunt aici, printre ele. Sunt mândră de alegerile mele, iar aceea de a încerca imposibilul a fost una dintre cele mai bune de până acum.